În anul 1421, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, așezarea numită Bălți aparținea principesei Ringolida Mazovețcaia, sora cneazului lituanian Vladislav al II-lea, care a expulzat-o din Lituania împreună cu slugile ei. Ajungând pe aceste meleaguri, pe un loc mai înalt în preajma râului Răut, principesa Mazoveţcaia își construiește un palat și o Bisericuță mică de piatră în cinstea Sfântului mare Ierarh Nicolae. Treptat, în jurul palatului a apărut o mică așezare, care însă nu a existat mult timp, deoarece în același secol hoardele tătare a lui Mengli au distrus așezarea, au dat foc construcțiilor și Bisericii, iar locuitorii rămași în viață au fost luați în „surghiun”. Cu timpul, oamenii reveneau în acele locuri și le reînviau. Pe temelia vechii biserici au ridicat o altă Biserică, de lemn, care a funcționat până în secolul al XVIII-lea.
Orașul creștea, se mărea numărul populației și în bisericuța de lemn nu mai încăpeau toți creștinii care doreau să-și satisfacă trebuințele duhovnicești. Boierul Alexandru Panaiti Catardji a elaborat planul pentru construcția unei noi biserici mai mari alături de cea veche. Soarta vechii bisericuțe este foarte interesantă. Auzind despre faptul că autoritățile au hotărât să o demoleze, locuitorii satului Hecii-Vechi au venit la boier cu rugămintea ca Biserica de lemn să fie dată lor. După finisarea soborului, boierul le-a îndeplinit dorința, Biserica a fost demontată pe părți și transportată în sat. Aceasta a funcționat permanent și funcționează până în prezent [3].
Îndepărtatul an 1791. În inima micii așezări comerciale Bălți, pe un deal pitoresc și înalt, erau în toi lucrările de construcție. Zidarii, lemnarii, tencuitorii munceau din răsputeri la edificarea unei construcții monumentale de piatră. Se mirau bălțenii: până acum nu mai văzuseră o clădire atât de bogată și solidă. Boierul Gheorghe Panaite nu s-a zgârcit la cheltuieli, invitând pentru construcția catedralei pe cunoscutul arhitect austriac Weisman.
Dorind să reanime comerțul în orășel, să sporească prestigiul economic al negustorilor bălțeni, boierul a invitat în Bălți trei sute de comercianți – armeni din Galiția. Una dintre condițiile venirii comercianților a fost ridicarea unei biserici romano-catolice. În 1795 construcția locașului sfânt a fost încheiată. Însă venirea negustorilor străini pentru efectuarea lucrărilor interne nu a avut loc.
Atunci Panaite a dispus sfințirea bisericii după ritul ortodox [2, p.99]. Timpurile aspre de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și-au găsit oglindire în simplitatea și severitatea formelor bisericii. Arhitectura ei nu uimește prin măreție și monumentalitate. Laconic, zgârcit, fără înflorituri au fost găsite corelațiile dintre linii, lumină și umbră, unghiuri și ovale. Catedrala „Sfântul Nicolae” are forma unei bazilici, un dreptunghi întins. În traducere din greacă cuvântul „bazilică” înseamnă „casă regală”. Într-adevăr, în interior biserica are un aer regesc. Pereții, coloanele și podul sunt acoperite integral de picturi . Părțile mai înalte ale fațadelor estică și vestică sunt încununate cu două cruci aurite, cu o înălțime de doi metri.
Biserica a fost construită în stil apusean, având forma unei corăbii, ce simbolizează „Corabia lui Noe”, cu Altarul la răsărit, conform regulilor ortodoxe.
Multe pot povesti pereții bătrâni de două secole. În pofida tuturor evenimentelor impetuoase – războaie, revoluții, calamități naturale – cărora le-a fost martoră, catedrala a rămas intactă. Duhul sfânt a apărat acest locaș de distrugere, păstrându-l peste veacuri. Fie că suflă vântul rece de toamnă, fie că lucește soarele vesel de primăvară, fie că ninge liniștit – pereții străvechi radiază o lumină interioară, inspiră liniște și pace. Ei sunt chemați să apere ordinea sfântă, stabilită de Vreme [2, p.99].
Catedrala „Sfântul Nicolae” este și în prezent un simbol al orașului, un martor viu al puterii interioare, abnegației bălțenilor, al imuabilității tradițiilor transmise din generație în generație. Contemporanii descriau cu admirație Catedrala, picturile murale care o împodobeau și, mai ales, un iconostas unic, executat de pictorul moldovean Eustatie Altini (1772-1815). Bălțenii povestesc din veac în veac că Eustatie a devenit un iconar celebru datorită susținerii unei persoane sus-puse. Este vorba de cneazul G. A. Potiomkin – politician și ilustru om de stat din acea perioadă. În timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774 a participat la luptele de pe teritoriul Moldovei, la Focșani, lângă râurile Larga și Cahul. Evidențiindu-se în lupte, cneazul a primit în dar domenii întinse în sudul ținutului. La statul-major al lui Potiomkin a fost tipărit primul ziar din Țara Moldovei. Cneazul era un protector al artelor și științei, acorda ajutor tinerilor talentați din popor.
O veche legendă mărturisește că vizitându-și într-o zi proprietățile, cneazul a poposit pe unul dintre domenii. Atenția i-a fost atrasă de un băiețel talentat, pe care l-a trimis pe banii săi să studieze la Academia de Arte din Viena. Primind o educație aleasă, Altini s-a reîntors în patrie. Legenda își găsește confirmare și în mărturiile contemporanilor. Spre exemplu G. Asachi vorbea în termeni admirativi despre arta lui Eustatie, care era protejat de însuși cneazul Potiomkin. Vestea despre iconar s-a răspândit în întreaga Moldovă. Eustatie este invitat de boierul Panaite să picteze Catedrala „Sfântul Nicolae”. Conform documentelor, lucrările de pictare a catedralei și de executare a iconostasului au fost finisate în anul 1803. În creațiile sale originale pictorul și-a exprimat căutările creatoare și spirituale. După spusele martorilor oculari, la raritățile catedralei trebuie adăugate crucea de pe iconostas, fixată pe un șarpe aurit cu două capete, și însuși iconostasul, pictat de iscusitul pictor Eustasie [2, p.102].
Biserica „Sfântului Nicolae” a devenit un centru religios nu numai pentru orașul Bălți, ci și pentru așezările din preajmă. Lucrul în interiorul bisericii a fost continuat din 1795 până în 1803. În anul 1795 biserica a fost sfințită și în ea a început să se slujească. Tot lucrul de construcție a fost făcut cu o deosebită calitate, încât biserica nu a avut nevoie de reparație o perioadă lungă de timp. Primul caz avariat a fost în 1941, în perioada celui de-al 2-lea război mondial, centrul orașului a fost bombardat și aproape totalmente distrus. O bombă a nimerit în biserică străpunzând acoperișul și podul, dar nu a explodat, soldații au scos bomba din biserică și au dus-o pe malul Răutului și acolo au explodat-o. Lucrul de restaurare a fost efectuat de nemți și români – deținuți militari. Pereții și podul erau văruiți, pe pereți atârnau icoane care au fost pictate în diferite perioade ale timpului.
În urma unei reparații capitale din 1941-1942 în interior, pe pereți și pod, au apărut ornamente și picturi de o frumusețe rară. Pentru pictură au fost încadrați pictori din rândul deținuților. Fresca și pictura au fost executate într-un stil bizantin, fiind folosite culori întunecate, ce au dat bisericii un aspect întunecat ceea ce beneficiază privirea în timpul rugăciunii.
Iconostasul prima dată a fost dezasamblat în 1942 și pe părți a fost transportat la Chișinău la maestrul lemnar care l-a restaurat. Drept dovadă a slujit o bucățică de hârtie care a fost găsită în 1979. Pe ea era indicată data restaurării 10.09.1942 [5, p.10-11].
Este de menționat faptul că în anul 1923 când s-a format Eparhia Hotinului, Episcopul avea reședința în orașul Bălți și purta titlul de „Episcopul Bălțiului și a Hotinului”. În această perioadă Soborul „Sfântului Nicolae” primește titlu de catedrală.
În 1959, din neatenția paracliserului Iacov Rusu, în biserică a avut loc un incendiu, în urma căruia a avut de suferit partea nordică a iconostasului, fapt care poate fi observat și în zilele noastre.
Din păcate regimul ateu, care avea drept scop să distrugă sfintele locașuri, nu a ocolit nici Soborul „Sf. Nicolae”. Astfel în luna martie 1964 a încetat dangătul cel sfânt al clopotelor. Regimul ateu a demolat printr-o explozie clopotnița, fântâna, cavoul boierului Panaiti și mormântul prot. Vladimir Dumitriu, care a slujit în catedrală 40 de ani și alte morminte ale preoților. În același timp au distrus o parte din încăperile unde locuiau slujitorii clerului.
O mică parte din arhiva bisericii a fost transferată la Chișinău, însă restul cărților liturgice, acte istorice și cărțile din biblioteca catedralei au fost arse timp de trei zile pe teritoriul bisericii, din spusele martorilor acelor timpuri.
În anul 1978 este numit în calitate de paroh, preotul Grigore Lisnic, care de unul singur nu reușea să satisfacă cerințele duhovnicești a numărului mare de creștini, care se ridica la mii. La 4 februarie 1979, prin hotărârea Arhierească s-a decis ca clerul bisericesc să fie constituit din doi preoți și doi dascăli. Temporar este numit cleric protoiereul Vladimir Ţîbulschii, care deja era pensionar. La 14 august 1979 prin decret arhieresc cleric al Catedralei este numit preotul Mihail Saracuța.
În octombrie 1980 este numit cleric al soborului diaconul Chiril Ţîmbaliuc. În perioada anilor 70, biserica se afla într-o stare deplorabilă. Din primele zile după numirea sa în calitate de cleric al Catedralei, preotul Mihail Saracuța s-a dedicat reînnoirii bisericii și transformării ei într-un centru religios, unde enoriașii puteau să participe la Sfintele Taine, pentru a se uni cu Dumnezeu și ași îmbogăți bagajul de cunoștințe duhovnicești.
În 1979 iconostasul a fost restaurat de pictorul Simion Babici din orașul Odessa. El a fost adus la Bălți de către autoritățile timpului care aveau drept scop distrugerea lucrurilor sfinte. Pentru observațiile făcute meșterului, referitor la daunele provocate iconostasului, preotul Mihail Saracuța a fost taxat din partea conducerii orașului.
În anul 1980 au fost acoperite cu foițe de aur (Susal): policandru, parțial iconostasul și Crucile de pe Catedrală. În același an, în timpul reparației capital, catedrala a fost întărită cu 2 brâie de metal armat cu grosimea de 100 mm, pentru ca pe viitor biserica să fie protejată de diferite alunecări de teren și cutremure de pământ. La Sf. Prestol au fost schimbate, cămașa de dedesubt ( рус. „срачица”) și veșmântul de deasupra (рус. „индития”). Ele au fost confecționate din materiale din pânză de in. Chivotul a fost meșterit din lemn, cu icoane Domnești.
Din anul 1959 Catedrala nu mai era Sobor, ci o simplă parohie, clerul ei fiind format dintr-un singur preot și un dascăl. Începând cu anul 1959 și până în 1989, biserica și clericii ei, au avut foarte multe de suferit fiind ponegriți și înjosiți de conducerea regimului ateu [5, pp.12-17].
Din 1989 odată cu „Perestroika”, s-a schimbat și părerea față de Biserică, atunci protoiereul Mihail Saracuța a fost din nou readus în sobor cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Vladimir, în calitate de paroh al Catedralei „Sfântului Nicolae”, având și funcția de Protopop pe raioanele Rîșcani și Drochia, fiind și-n calitate de secretar al vicariatului de Bălți. La acel moment în cadrul bisericii mai slujeau: părintele Pavel Paiul și părintele Mihail Zagnat.
În 1991 cu străduința părintelui Mihail a fost desfășurată o reparație capitală a bisericii și anume: a fost dată jos tencuiala veche de pe pereții Catedralei până la piatră și schimbate toate geamurile. Sfințirea după reparația capitală a bisericii a avut loc în anul 1992 de un sobor de preoți: protoiereul mitrofor Mihail Saracuța, protoiereul mitrofor Gheorghe Țimbaliuc și alții
[5, pp.20-24].
În anul 2004 s-a deschis o cantină pentru 80 de persoane din păturile social vulnerabile. Apoi a fost deschisă „Școala duminicală” formată din 3 grupe, fiind incluși elevii începând de la clasa I-a și până în clasa a XII-a, dar și pentru toți doritorii de toate vârstele.
În același an a fost deschisă și biblioteca de carte bisericească, a fost deschis și un cabinet medical pentru persoanele nevoiașe „Modul sănătos de viață”, a fost înființată și o asociație obștească sub denumirea „Izvorul tămăduirii”, în cadrul căreia ca voluntari sunt preoții clerici și unii enoriași ai Catedralei sub președenția protoiereului mitrofor Mihail Saracuța. În prezent, organizația susține și ajută după posibilitate persoanele vulnerabile ale societății, majoritatea acestor persoane sunt fără nici un sprijin din partea copiilor, rudelor și a societății.
În anul 2000 a fost efectuată o reparație în interiorul bisericii cu restaurarea icoanelor și instalarea încălzirii autonome.
În anul 2001 a fost efectuată o reparație capitală a tuturor încăperilor din incinta bisericii. În anul 2002 în Sobor activau două coruri: profesionist și tineret. În prezent pe lângă Catedrală slujesc 4 preoți și un protodiacon, toți cu studii superioare în domeniul teologiei.
În anii 2010-2011 pictura de pe bolta din altar și biserică, pereții din interiorul și exteriorul Catedralei au fost capital reînnoite de către pictorul Vasile Bejenari, fiind ajutat de protoiereul Nicolae Saracuța, protoiereul Serghei Magnet, protoiereul Alexandru Saracuța și protodiaconul Gheorghe Saracuța, cu suportul financiar din donațiile ctitorilor și enoriașilor.
În anul 2017 a avut loc vopsirea părții exterioare a Catedralei. În același an, dnul Nicolae Chirilciuc a ctitorit reparația exterioară a Clopotniței, fiind schimbată tabla zincată pe una aurită, cât și crucea de pe cupola clopotniței și a fântânei de pe lângă ea [5, pp.32-42].
Catedrala „Sf. Ierarh Nicolae” este un edificiu monumental, ce nu are asemănare cu alte locașuri de cult de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Rămâne a fi o carte de vizită și un simbol al orașului Bălți [1, p.147 ].
Catedrala este o perlă, inima orașului, piatra de mare preț și Corabia care ne duce la limanul cel liniștit, de pe pământ la cele cerești [5, p.42].
Referințe bibliografice:
- CERGA, Alexandru. Bisericile Basarabiei. Vol. 1. Chișinău: Civitas, 2013. 413 p. ISBN 978-9975-4499-5-3.
- GRIȘINA, Svetlana. Bălți. Chișinău: Proart SRL, 2006. 160 p. ISBN 978-9975-9722-0-8.
- Istoria catedralei Sf. Ier. Nicolae din Bălți. [online][ citat 23.04.2022]. Disponibil:
https://altarulcredintei.md/publisher/istoria-catedralei-sf-ier-nicolae-din-balti/ - Localitățile Republicii Moldova, Vol.1. Chișinău: S.n., 1999. 470 p. ISBN 9975-78-030- X.
- SARACUȚA, Mihail. Istoria Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae. Bălți: S.n., 2020. 65 p.
Serjantu Natalia, bibliotecar
Serviciul Relații cu publicul;
Gîrlă Liliana, bibliotecar
Serviciul Relații cu publicul;
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”
„Cunoaștere și memorie bălțeană” 