Activitatea lui Visarion Puiu în numele municipiului

După instalarea oficială la Bălți, episcopul Visarion găsește eparhia fără catedrală, fără locuință, fără cancelarie și fără funcționari. [9, p. 52].

E știut că vlădica la început suferea mari neajunsuri; el n-avea reședință, doar o casă evreiască închiriată. „Orașul acesta era aproape total ocupat de evrei, dar se prevedeau mari posibilități. Aici Visarion a dezvoltat o activitate eparhială frumoasă, de cult și socială. S-au format consilieri, după îndemnul lui, să lucreze corect și la timp. Și preoții din eparhie, socotindu-l chiriarh drept și cu duh frățesc, se sileau să poarte apostolatul cu demnitate și veneau la el, nu în audiențe reci, seci și distante, ci la convorbiri prietenești. A răsfoit multe cataloage de edituri și a difuzat, pentru bibliotecile bisericilor, cărți alese din literatura română în valoare de peste 3 milioane de lei. A întemeiat revista „Episcopia Hotinului”, iar preoții au fost îndemnați să citească revistele teologice. Visarion Puiu a desfășurat în noua eparhie o „lucrare epocală”, după cum s-a exprimat, în amintirile sale, prietenul său bun, Constantin Tomescu” [12, p. 262].

Îndată după reînființarea Eparhiei Hotinului și reinstalarea înaltului episcop al acestei eparhii, preasfințitul Visarion a început să desfășoare o prodigioasă activitate pentru întemeierea episcopiei din Bălți și sprijinirea instituțiilor din cuprinsul eparhiei. „A făcut numeroase demersuri pentru dobândirea terenurilor necesare înălțării bisericilor. Astfel, în afară de Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena”, în oraș urmau a fi zidite încă cinci biserici” [2, p. 371].

 „La 28 septembrie 1924, în centrul orașului Bălți au fost puse piatra de temelie a Catedralei „Constantin și Elena” și cea a capelei episcopale „Cuvioasa Parascheva”. Tot în acel an, Visarion Puiu obține de la primăria Bălți un teren în partea de nord-vest a orașului, după gara feroviară Pământeni, pentru construcția reședinței episcopiei. Profitând de această situație, mulți cetățeni au început construcția caselor particulare în sectorul dintre calea ferată și noua reședință episcopală. Astfel, pe harta orașului a apărut un cartier nou și bine amenajat, cu denumirea Pământeni” [1, p. 366].   „În bună parte pavat și luminat, cu livezi, vile și grădini, deosebindu-se radical de vatra veche cu străzi întortocheate și noroiuri devenite proverbiale” [2, p. 372]. „Interesantă a fost schimbarea mentalității orășenilor despre plantația de pomi și copaci: orașul Bălți cunoștea numai salcâmul, pe marginea șoselelor, ori într-o grădină a orașului,  la gară, ca și în curțile oamenilor, la fel și în satele vecine, numai salcâmi, dar de soi prost, degenerat. Când Visarion a adus cu vagonul puieți de pomi fructiferi, populația a început a spune că episcopul n-o fi în toate mințile, iar primarul orașului, Vrabie s-a exprimat astfel: „Vlădica acesta trebuie să fi sărit din minți. Nu vede el că la noi nu crește decât salcâmul? Cheltuiește banii în zadar.” Visarion nu s-a supărat și nici nu i-a făcut vreo aluzie, ci, după cei trei ani de creștere, el i-a trimis lui Vrabie primul coș mare încărcat din livada episcopală, la fel au primit-o și alți fruntași. O adevărată revoluție. Lumea a smuls salcâmii din ogrăzi, la fel și primăria, plantând în loc pomi fructiferi de la pepiniera Școlii de Agricultură din Chișinău. Mult timp această metamorfoză a făcut obiect de povestiri, dar și laudă pentru Vlădica Visarion.” [12, p. 263].

            Locuitorii orașului Bălți au fost nespus de bucuroși, când au văzut această splendidă reședință episcopală cu un parc mare și bine amenajat care, de fapt,  a devenit cel mai frumos parc din Basarabia. În curând, episcopia s-a transformat în  unul dintre cele mai atrăgătoare locuri pentru orășeni.

            Construcția bisericii „Sfânta Parascheva” (str. Calea Ieșilor 19) a început la sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut, la inițiativa episcopului Visarion, și a finisat în anul 1934. Această biserică de o frumusețe rară făcea parte din complexul reședinței episcopale.

            „Piatra fundamentală a viitoarei biserici se pune la 28 septembrie 1924, în prezența prințului moștenitor Carol, patriarhului Ierusalimului Damian, mitropolitului primat Miron Cristea și altor ierarhi și miniștri, ea fiind înălțată între anii 1924-1934, din inițiativa episcopului Visarion Puiu. Biserica era menită a fi de slujire monahilor de pe lângă reședința episcopală, arhitectul bisericii fiind Adrian Gabrielescu, iar ctitorul ei – Emanoil Ignatov [3].

            „Acest arhitect din București a proiectat aproape toate bisericile din perioada lui Visarion Puiu: Împărații Constantin și Elena, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfânta Cuvioasa Parascheva, Adormirea Maicii Domnului, Acoperământul Maicii Domnului, Sfinții arhanghelii Mihail și Gavriil” [10,  p. 97].

Această biserică este construită după tipul triconic, caracteristic bisericilor medievale. Cele patru turle din jurul celei principale construite în formă de spirală, ne amintesc de biserica mănăstirii de la Curtea de Argeș, unde a păstorit Preasfințitul Visarion. Fațadele bisericii sunt înfrumusețate cu elemente de decorație plastică, basoreliefuri în piatră și lemn cu motive geometrice și vegetale. O valoare deosebită prezintă picturile murale interioare de pe cupole bulbiforme, turnuri, cornișe, ferestre. În perioada sovietică lăcașul a fost transformat în planetarium. Din păcate picturile murale nu s-au păstrat în întregime, iar cea mai mare parte a relicvelor bisericești a fost pierdută [6, p. 52].

Multe probleme apăruseră și la construcția bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” (str. Ștefan cel Mare 76). Ea se afla în construcție încă din 1915 pe fosta stradă Regele Carol II, colț cu strada Marele Voievod Mihai. „Biserica se afla în apropiere de pușcăria orașului, lucrările fiind finanțate de către Direcția Generală a Penitenciarelor din Petrograd. Tot atunci se stabilește hramul lăcașului de cult să fie Sfântul Alexie. În anul 1915 zidăria a fost ridicată până la jumătatea ferestrelor, dar din cauza războiului, a fost întreruptă, atenția autorităților fiind îndreptată spre nevoile, provocate de conflagrația mondială. Construcția a fost reluată abia în anul 1923, când episcopul Visarion Puiu și Congresul eparhial analizează situația acesteia și decid să întreprindă anumite măsuri, îndreptate la terminarea ei” [6, pp. 26-33].

În această privință, Vladimir Nicu scrie că, în 1923, populația evreiască reușește să obțină de la directorul de interne din Chișinău autorizație de a construi o sinagogă, chiar la cinci metri de la biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”. În acel timp s-a constatat că autorizația directorului de interne de a construi sinagoga este în contrazicere cu dispozițiile oficiale, care prevedeau clar:  „Construcțiile predestinate pentru sinagogi și case de rugăciuni să nu se afle în apropierea bisericilor creștine”. Din cauza acestui conflict, s-a adoptat o hotărâre prin care: „Sinagogile și casele de rugăciuni ce se construiesc pe aceeași stradă cu o biserică creștină să se găsească la o distanță de cel puțin 200 de metri (una sută de stânjeni),  iar pe o altă stradă – nu mai puțin de 105 metri (sau 50 de stânjeni). Toate construcțiile zidite în contradicție cu regulamentul de față se vor muta în altă parte, fiind calificate drept contravenție sau se vor închide cu totul.” Or, așa ceva nu s-a întâmplat. Din contra, autoritățile bălțene îl sfătuiesc pe episcopul Visarion să se dezică de biserică în favoarea sinagogii, deoarece aceasta se va construi mai repede. În lipsa mijloacelor financiare, pentru a continua construcția bisericii, episcopul Visarion Puiu se adresează după ajutor Congresului, care ia hotărârea ca toți membrii consiliului să jertfească câte 200 de lei. „Din fondurile eparhiale pentru construcții a fost repartizat un ajutor în valoare de 100 000 lei” [3, p. 168]. Pentru monitorizarea construcției a fost ales un comitet din care făceau parte părinții: Vladimir Dumitru, Ion Bălteanu, Mihai Madan și epitropul Vasile Bejenaru. În vara anului 1924, lucrările au fost reluate și conduse de arhitectul Gabrielescu de la Ministerul Cultelor. În același an s-a decis ca hramul bisericii să fie Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Lucrările au fost finalizate în 1929. La rândul său, comunitatea evreiască a intrat în dificultăți financiare și sinagoga neterminată e procurată de niște persoane (pentru necesități comerciale). De fapt, cumpărătorii erau în înțelegere cu eparhia, astfel încât după cumpărare sinagoga este dărâmată, iar materialele sunt folosite la alte lucrări” [2, p. 371].

„Biserica are plan alungit și compartimentare tradițională. Clopotnița, în două nivele, are la bază forma pătrată cu acoperiș piramidal. În perioada sovietică, în anul 1953, a fost transformată în sală de sport a școlii orășenești de gimnastică. Tot atunci gardul închisorii a fost lărgit, astfel încât biserica să nu se mai vadă suficient de bine din stradă.

În Anuarul Eparhiei Hotinului din anul 1930, numele preoților lipsește, deoarece biserica era în folosința clerului monahal de pe lângă Episcopia Hotinului. În anul 1991, după o reparație capitală, își reia activitatea conform destinației inițiale” [5, pp. 168-169].

„O altă biserică, construită în perioada lui Visarion Puiu, este biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cimitirul cu același nume din orașul Bălți (cimitirul din strada Gagarin). La 15 august 1932, în cimitirul de pe drumul dinspre Chișcăreni se pune piatra fundamentală a acestei biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, în cimitirul ortodox. A fost construită din banii boierului Ioan Lungu din Bălți și Emilian Marin din București. O parte din bani a fost dăruită și de fostul primar de Bălți, colonel Florin Nicolaescu. În această biserică au fost înmormântate cele două fete ale boierului Lungu [10, p. 113].

 Astăzi acest minunat edificiu nu mai este, deoarece a fost demolat în anii 60 ai sec. al XX-lea. După construcția acestei biserici, au fost sădiți în jurul ei plopi tremurători. După demolarea bisericii, au rămas doar plopii care ne mai arată locul. „Prima încercare de a distruge biserica cimitirului din Bălți a avut loc în vara anului 1941. După anul 1944, în Biserica „Adormirea” din Bălți nu s-a mai săvârșit serviciul divin. Biserica a fost închisă, iar mai apoi a fost supusă ruinării. Au dispărut ușile de la intrare, geamurile. Avea și acoperișul spart. Autoritățile locale din Bălți și-au amintit de această biserică în anul 1964, când s-a luat hotărârea de a forma o comisie pentru inspectarea tehnică a bisericii și clopotniței situate în cimitirul de după podul Chișinăului. Peste cinci zile de la luarea acestei hotărâri, inspectând biserica și clopotnița cimitirului, membrii comisiei au „constatat” următoarele: „Biserica se află într-o stare avariată. Pereții din cărămidă, conțin fisuri adânci. Componentele de lemn ale construcției și-au pierdut rezistența lor mecanică. Construcția acoperișului a devenit inaptă. Blocurile de la uși și ferestre au putrezit. Clădirea bisericii și a clopotniței sunt într-o stare de permanentă ruinare”. În urma acestor constatări, membrii comisiei propuneau: „din cauza că în biserica avariată și în preajma ei se joacă copii și pentru a preveni un accident, înaintăm propunerea către Comitetul Executiv ca atât biserica, cât și clopotnița să fie demolate în cel mai scurt termen”. La actul stării tehnice se anexa și poza bisericii. La scurt timp după aprobare, atât biserica, cât și clopotnița au fost demolate” [7].

Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Bălți (str. Soroca, 109) a fost construită în perioada dominației românești, în anii 1927-1934. Biserica are plan tradițional compartimentat în pronaos, naos și altar, de formă semicerculară cu clopotniță în trei caturi, alipită. De ambele părți ale clopotniței, la sud și la nord, în 1995 au fost alipite două porticuri decorative, ce servesc ca intrare. În aceeași perioadă sunt adăugate Dominantele construcției – clopotnița cu acoperiș piramidal și tamburul masiv cu bulb, ce sunt caracteristice pentru arhitectura Moldovei medievale. În interior pronaosul are plafon orizontal, naosul – boltă semicilindrică, iar bolta absidei este în formă de concă. Atât pereții clopotniței, cât și ai absidei sunt intrări cu contraforți.

Primul paroh al bisericii, Nicolae Erimcioi, născut la 4 decembrie 1884 a fost absolvent al Seminarului Teologic din Chișinău. Interesantă este istoria preotului Manuil Ioan Varzari, născut în anul 1879, care de fapt, a absolvit Seminarului Pedagogic și timp de 46 de ani a activat în calitate de învățător la Școala primară. În august 1947 (la vârsta de 68 de ani) a fost hirotonit preot.

În anul 1950 biserica a fost închisă și folosită ca sală de sport în subordinea comitetului orășenesc de educație fizică și sport. Este redeschisă la începutul anilor ’90 ai secolului trecut” [4, p. 158].

„O altă perlă de artă, o adevărată capodoperă este și lăcașul sfânt  „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Sadovoe, mun Bălți, construit de Sfinția sa Visarion Puiu drept biserică a schitului episcopiei, „Sf. Victor şi Visarion” (1931-1934).

La 13 mai 1923, Episcopia din Bălți ia în posesie această moșie agricolă de 100 ha și 21 ha pentru construcția gospodăriei, a viitorului schit, Casei personalului monahal și a chiliilor. Această construcție s-a finisat în anul 1925. Lucrările de construcție a bisericii au fost începute în vara anului 1931 și finisate în vara anului 1933. Tot în acset an, la aripa bisericii a fost anexată o construcție pentru pălămărie, iar în anul 1934 acest lăcaș divin a fost sfințit. Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a fost construită pe moșia agricolă a satului Sturzovca, moșie care ulterior s-a transformat în sovhozul „Molotov”, apoi sovhozul „Gr. Kotovski” și mai târziu în satul Sadovoe.

În perioada sovietică, Schitul episcopal a fost închis, iar călugării izgoniți. Biserica a devenit depozit, apoi casă de cultură. Din 1991 biserica este dată în slujba sătenilor” [11, p. 25].

Una din bunele intenții ale episcopului Visarion poate fi considerată încercarea lui de a aduce în oraș o Școală Spirituală.

La reînfiinţarea episcopiei Hotinului, în această eparhie exista numai Şcoala Spirituală din Edineţ. Acest seminar, până în 1930, a dat o serie de absolvenţi, majoritatea devenind preoţi.  Dorind de a avea seminarul în mai de aproape supraveghere, episcopul Visarion, împreună cu Adunarea eparhială, hotărăşte mutarea acestei şcoli de la Edineţ la Bălţi. În acest scop, încă în anul 1928, se procurase un local pentru seminar. În procesul verbal al adunării consiliului eparhial din 8 iulie 1930, sub preşedinţia Preasfinţitului Visarion şi a vicarului eparhial, arhimandritul Eugeniu Laiu, scria: „am discutat din nou asupra greutăţilor ce întâmpină seminarul din Edineţ din pricina localităţii izolate în care se află… Să luăm grabnice măsuri de evacuare a liceului de fete ce se află în clădire din str. Coşbuc, nr. 8 din Bălţi, a cărui contract expiră la 20 iulie a. c., şi pregătirea localului pentru mutarea seminarului din Edineţ în mai sus-numita clădire care trebuie să se facă numaidecât în timpul vacanţei mari, ca anul şcolar 1930 – 1931 să se poată începe regulat şi la vreme”. După mutarea seminarului la Bălţi, datorită împrejurărilor grele economice, care prevedeau şi reduceri bugetare, iar pe de altă parte, din lipsă de director destoinic şi profesori cu pregătire teologică, la 1 ianuarie 1931, odată cu altele din ţară, a fost desfiinţat şi seminarul din Bălţi [8].

Contribuția lui Visarion Puiu în numele municipiului este extrem de valoroasă. Un astfel de aport ar putea fi considerată atribuția sa referitor la cimitirele din Bălți.

            Orașul Bălți constituia în acea perioadă o populație de peste 10000 de locuitori și pe atunci exista un singur cimitir ortodox (acum secția de pașapoarte și Centrul Comercial „Unic”), unul evreiesc și unul catolic. După spusele Preasfințitului Visarion: „Cimitirul ortodox se află în mijlocul orașului, în gropile sale primește cadavre suprapuse câte trei, unul peste altul, lucru ce nici la sălbatici nu se vede. Cimitirul acesta este neîngrădit, încât, ziua și noaptea, el este trecătoare a soldaților cazarmelor vecine, a vitelor și adăpost al tuturor oamenilor fără căpătâiu pripășiți în număr atât de mare în acest oraș… Primăria să ne deie în acest scop două terenuri pentru cimitire: unul în latura de răsărit a orașului, pe drumul spre Chișcăreni, iar altul lângă Episcopie, în drum spre Rîșcani. …peste linia ferată, adică în jurul reședinței episcopale (de lângă spital)” [11, p. 91].

„Timp de aproape doi ani au urmat încontinuu nenumărate intervenții la primărie la consilieratul agricol local…; în sfârșit s-au putut obține două cimitire noi: unul numit cimitirul „Adormirea” și al doilea stabilit spre Râșcani. Sfințirea celui dintâi s-a făcut la 14/27 septembrie 1927. Au mai trebuit încă trei ani de intervenții ca primăria să ia măsuri ca să se parceleze noile cimitire și să le facă șanțuri înconjurătoare, astfel aceste cimitire au fost date spre folosință începând cu anul 1928” [10, p. 113].

La Bălţi, episcopul va publica mai bine de jumătate din cele 40 de lucrări ale sale. Tot la Bălţi, episcopul s-a implicat şi în acţiuni de ordin obştesc cu scopul îmbunătăţirii vieţii locuitorilor oraşului: alimentarea cu apă şi curent electric, dezvoltarea transportului feroviar, canalizarea, construirea unui aerodrom, unui abator, a unei maternități. A fost construită o baie publică etc.”

Multe învățăminte de la Visarion Puiu ne sunt și nouă călăuză. Poate și de aceea că atât de sufletist și obiectiv a caracterizat un popor situat între două râuri: Prut și Nistru. Și a muncit alături de neamul nostru pe linia duhovnicească ca dovadă deschidem citatul: „Sprijinit de un popor cu drag de biserică, oameni buni şi ascultători, cum e ramura românească a moldovenilor dintre Prut şi Nistru, cei 11 ani de păstorie la Episcopia Hotinului, au trecut producându-mi bucurii sufleteşti pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat poate ca răsplată a muncii puse în slujba sa…”.

Referințe bibliografice:

1. BACIU, Gheorghe. Orașul Bălți și oamenii lui. Chișinău, 2011. 496 p. ISBN 978-9975-78-931-8.      
2. Localitățile Republicii Moldova,Vol. I. Chișinău: S. n., 1999, 470. ISBN 9975-78-030-X
3. BISERICA „Cuvioasa Parascheva” din Bălți [online] [citat 04.02.2022]. Disponibil: https://ephbalti.md/balti/biserica-cuvioasa-parascheva-din-balti
4. CERGA, Alexandru. Bisericile Basarabiei. Vol. I. Chișinău: Civitas, 2013, pp. 158-169 ISBN 978-9975-4499-5-3
5. CIOBANU, Aureliu. Retro Bălți. Chișinău: S.n., 2020, 100 p. ISBN 978-9975-147-20-0
6. LISNIC, Ioan. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bălți – locaș sfânt distrus în timpul campaniei atee [online] [citat 24.01.2022]. Disponibil –https://ortodox.md/biserica-adormirea-maicii-domnului-din-balti-locas-sfant-distrus-in-timpul-campaniei-atee/
7. LISNIC, Ioan. Contribuția Mitropolitului Visarion Puiu la dezvoltarea învățământului teologic din Basarabia. Centenarul numirii sale în funcția de director al Seminarului Teologic din Chișinău [online] [citat 04.02.2022]. Disponibil –https://ortodox.md/contributia-mitropolitului-visarion-puiu-la-dezvoltarea-invatamantului-teologic-din-basarabia-centenarul-numirii-sale-in-functia-de-director-al-seminarului-teologic-din-chisinau
8. LISNIC, Ioan. Mitropolitul Visarion Puiu: viața și opera sa bisericească. Chișinău: Labirint, 2010, p. 146.
9. ROTARU, Noie. Orașul Bălți: Pagini de istorie: Unele aspecte social-economice din istoria urbei. Bălți: Indigou Color, 2015, 200 p. ISBN 978-9975-3054-4-0
10. ROTARU, Istoria unei „perle” visarioniene. În: Realități culturale, 2013, nr. 1, pp. 25-26. ISSN 1857-4424
11. TOMESCU, Constantin N. Jurnal din viața mea. Chișinău: Cartdidact, 2018, p.1100. ISBN 978-9975-739-83-0

Natalia Serjantu, bibliotecar 

Serviciul relații cu publicul,

 Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți